O altă persoană decisă să se implice în viața comunității din Bologna este Gabriela Moldoveanu, are 35 de ani, iar localitatea de origine din România este Galaţi.

Cum v-ați decis să veniți in Italia? De cât timp sunteți aici?

Am venit în Italia în anul 2001 având un contract pe termen de 3 luni cu o Societate de Modelism Feroviar din Bologna, dorind să cunosc o nouă realitate din afara României. Ulterior am învățat meseria de barman – ospătar, am obținut o diplomă de traducător autorizat pentru Tribunalul din  Bologna cu care colaborez și în prezent, am frecventat diferite cursuri de perfecționare personală și profesională, etc.

Ce știați despre Italia atunci când ați ajuns pentru prima dată și ce ați descoperit aici?

Italia este bine cunoscută pentru arta și cultura sa, precum și datorită nenumeratelor ei monumente, printre care se numără Turnul din Pisa și Colosseumul roman, dar și pentru mâncarea sa (pizza, pasta, s.a.m.d.), vin, stilul de viață, eleganță, design, cinema, teatru, literatură, poezie, arte vizuale, muzică (mai ales de operă), sărbători, și în general pentru gust. Mișcările artistice ale Renașterii și barocului a apărut în Italia între secolele al 14-lea și al 15-lea, respectiv la sfârșitul secolului al 16-lea, determinând o adevărată revoluție artistică în Italia, mai întâi, în Europa ulterior și apoi în întreaga lume.

Aici am descoperit că deși in ansamblu ceea ce știam era corect, din punct de vedere al “omeniei” era total diferit, că românii erau marginalizați, considerați delincvenți, cerșetori, țigani…

Ce activitate desfășurați? În câteva cuvinte să ne spuneți ce rol aveți și să faceți o descriere a serviciilor pe care le oferiți.

Gestionez două Agenții de Infortunistică, în Franchising, proprietate personală, la Castel Maggiore – Via Gramsci, 140 și Granarolo dell’Emilia – Via San Donato, 149/D, unde oferim servicii de asistență și despăgubiri în caz de accident rutier, accident la locul de muncă, Malpraxis, consultanță juridică pentru orice tip de problematică de tip civil sau penal.

 

V-ați implicat în viața socială a comunității? La ce evenimente ați participat?

Recent, în data de 2 Iunie 2012 am înființat alături de prietenii mei filiala PSD Bologna unde am fost aleasă prin vot Secretar Executiv; pe 17 Iunie 2012 am fost alături de prieteni la constituirea Clubului Liberal din Bologna, pe data de 1 Mai 2012 am participat la Concertul Extraordinar din Firenze, am încercat in cursul anilor trecuți să creez cât mai multe posibilități românilor din Bologna, atât din punct de vedere al locurilor de muncă cât și de a da lor posibilitatea de a se întâlni, de a se cunoaște și de a petrece timpul liber împreună, de a onora tradițiile și cultura românească.

 Cu ce problemele v-ați confruntat?

De foarte multe ori, persoanele sunt reticente, se gândesc că vor fi înșelați sau, mai rău, că cineva trebuie să le așeze pe o tavă de argint tot ceea ce gândesc ei că își pot dori (mentalitatea comunistă românească).

Din păcate suntem marginalizați încă de către acei italieni care nu au avut posibilitatea de a cunoaște tradiția și ospitalitatea noastră.

Care sunt realizările și satisfacțiile pe care le-ați trăit de cand sunteți în Italia/Bologna?

Prin forțele proprii am reușit să achiziționez ambele Agenții Infortunistice, un apartament prin împrumut bancar, o situație și o poziție socială, o diplomă de Bacalaureat obținută în Italia pentru recunoașterea diplomei de Bacalaureat și  de Facultate din România, am obținut o diplomă de traducător autorizat pentru Tribunalul din  Bologna, diferite cursuri de perfecționare personală și profesională, etc.

De curand ați intrat în politică, care sunt motivele pentru care ați ales PSD? Ce funcție ați primit în acest partid? Ce vă propuneți să realizați și cum puteți fii de folos comunității românești?

După Revoluţia din 1989, perioada de tranziţie de la comunism la democraţie a fost gestionată, în mare parte, de partide cu vocaţie social-democrată. Din punct de vedere cronologic, primul partid social-democrat apărut pe scena politică românească după căderea vechiului regim a fost Partidului Social Democrat Român (17 ianuarie 1990). PSDR s-a declarat continuator al social-democraţiei româneşti interbelice.

Ca Secretar Executiv al Partidului (filiala PSD Bologna) am următoarele atribuţii: conduc aparatul Partidului; elaborez şi prezint spre aprobare Biroului Permanent Central structura şi statele de personal ale Aparatului Partidului; coordonez de la nivel central activitatea de organizare şi consolidare a structurilor Partidului; prezint rapoarte Biroului Permanent Central privind activitatea structurilor Partidului; asigur activitatea eficientă a Aparatului şi a structurilor teritoriale a Partidului; coordonez şi prezint spre aprobare Biroului Permanent Central politica internă de formare şi de promovare a cadrelor de partid; prezint rapoarte Biroului Permanent Central privind evidenţa membrilor Partidului; semneaz procesele verbale ale şedinţelor organelor centrale ale Partidului; reprezint Partidul în relaţiile oficiale cu instituţiile şi cu autorităţile publice interne şi internaţionale, în chestiunile ce ţin de atribuţiile sale; pregătesc şi perfecţionez materialele necesare pentru şedinţele Biroului Permanent Central şi Consiliului Politic; exercit alte atribuţii prevăzute de Statut, etc.

Mă voi stradui să trezesc în sufletele celor din jur speranţa că împreună putem schimba în bine rostul vieţii noastre în Bologna şi voi da tot ce e mai bun  în acest efort.

Care sunt problemele cu care se confruntă comunitatea românească și dacă reușesc să găsească ajutor din partea autorităților românești; dar cele italiene?

Comunitatea Românească nu are reprezentanţi în Primăriile Regionale, birourile de emigrări nu sunt dotate cu personal român iar dacă au nevoie de informaţii birocratice nu pot comunica în limba de origine deci trebuie să apeleze la Autorităţile Consulare unde blochează activitatea formând cozi fară a ajunge, de multe ori, la rezultatul dorit. Autorităţile Italiene oferă ajutor limitat cetăţenilor români, de multe ori ne confruntăm, din păcate, cu bariere de rasism.

Ce proiecte de viitor personale aveţi?

Obiectivul principal este acela de a candida anul viitor la alegerile locale din Castel Maggiore, la funcţia de Consilier Comunal, pentru a putea reprezenta Comunitatea Românească la nivel regional.

Howard Thurman spunea: “nu te intreba de ce are nevoie lumea. Întreabă-te ce te face viu, şi fă acel lucru. Pentru lucrul de care are nevoie lumea sunt oamenii vii.”

Ce mesaj ați dori să adresați comunității românești din Bologna?

Succesul şi rezultatele depind doar de noi şi vor da masura adevaratei noastre puteri!

Citând-ul pe marele nostru poet, Mihai Eminescu:

“Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!”

 

Daniel Bârsan