În urma experienței pozitive pe care am avut-o anul  trecut cu spectacolul de 1 decembrie,  asociațiile românești din Bologna s-au unit din nou: Fratia, Uniro, Ovidius, si Ara își propun să organizeze și anul acesta un eveniment sub Patronajul consulatului General al României la Bologna.

Ca invitat special din țară îl avem pe Ion de la Ro-Mania ce va încânta publicul prezent  alături de artiștii:  grupul vocal instrumental Crystal 2000 din Galați, Serena Andrei, Manuela Constanta Manolache, Mihaela Anghel, Grupul Dor Românesc și alți invitați surpriză.

Dorim ca acest eveniment să fie un mijloc de a-i aduna pe românii din Bologna pentru a petrece această sărbătoare împreună: să ascultăm muzică din folclorul românesc, să facem o horă românească, să dansăm în stilurile tradiţionale din diferite zone ale României şi să degustăm produsele specifice care să ne aducă aminte de ţară.

Vrem să împărtăşim invitaţilor italieni din bogăţia obiceiurilor noastre, transmise de la o generaţie la alta şi pe care vrem să le retrăim la fiecare sărbătoare. Este un schimb intercultural menit să apropie mai mult cele două popoare care au învăţat să convieţuiască împreună, oferind o cunoaştere mai bună şi înlăturarea tuturor prejudecăţilor.

Vă aşteptam aşadar să petrecem împreună la spectacolul: 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, sâmbătă, 1 decembrie ora 15.00, la Salon VIP Bologna, via della Tecnica 71/b, San Lazzaro di Savena(Bo)