Parohia Ortodoxă Română Budrio a luat fiinţă la sfârşitul anului 2012. Atunci, un grup de creştini din această zonă, au solicitat Preasfinţiei Sale Preasfinţitului Siluan trimiterea unui preot care să răspundă nevoilor spirituale tot mai acute ale românilor din ţinutul imediat apropiat Bologniei ( comune precum Budrio, Medicina, Molinella şi altele ).

În acest sens a fost trimis in zonă pentru început ca misionar cu slujire la Faenza prin bunăvoinţa parohului Doru Gârboan, părintele Saul Şoptica Vid. La scurt timp după venirea sa, prin implicarea directă şi cu sprijinul efectiv al Preasfinţiei Sale, s-a obţinut dreptul de slujire în biserica San Salvatore din vecinătatea localităţii Budrio. Având un lăcaş propriu de slujire, parohia a fost înfiinţată juridic si a primit hramul Sfântul Dimitrie Basarabov, iar părintele Saul Şoptica Vid a fost numit paroh.

Îndată după aceea, s-a purces la restaurarea lăcaşului de cult şi la împodobirea lui cu odoare, în aşa fel încât acesta a devenit în scurt timp o oază de popas duhovnicesc pentru toţi românii din zonă. Prin bunăvoinţa conducerii Institutului Catolic pentru susţinerea clerului din Bologna s-a cedat parohiei ortodoxe Budrio şi dreptul de folosinţă al canonicii adiacente bisericii parohiale. În felul acesta parohia a ajuns ca după aproape un an să işi poată desfăşura activitatea în cele mai optime condiţii, numărul credincioşilor sporind de la o zi la alta spre slava lui Dumnezeu şi spre bucuria slujirii Acestuia.

Veniamin Soptica Vid